Grasimi sanatoaseIata 5 surse de grasimi sanatoase pe care ar fi bine sa le mananci.

M-am hotarat sa scriu despre acest subiect deoarece parerea mea actuala despre beneficiile de pe urma consumului de grăsimi bune, este total diferita fata de acum trei ani.

Pe atunci eram de parere ca grasimile bune sunt de ajutor doar persoanelor care au probleme cu colesterolul.

Acum stiu ca grasimile bune sunt o necesitate in alimentatia oricarei persoane si una dintre cele mai bune metode prin care ne putem sprijini organismul pentru a avea un stil de viata echilibrat.

Acum trei ani am descoperit, in urma unor analize de rutina, ca am colesterolul ridicat. Am avut un soc deoarece in mintea mea credeam ca doar oameni grasuti au probleme cu colesterolul.

Dupa ce am citit mai multe, mi-am dat seama ca era complet stupid ceea ce credeam si ca oricine poate avea astfel de probleme, indiferent de greutate.

Nu doream sa recurg la un tratament medicamentos ca sa scad nivelul colesterolului asa ca am cautat alte metode. Am inceput sa citesc mai multe si am descoperim ca mancam mult prea putine nuci, alune sau peste si mancam prea multe produse lactate bogate in grasimi (iaurt, smantana, unt).

Asa ca am adoptat o noua strategie, am inceput sa consum alimente care sa imi creasca suficient de mult nivelul colesterolului bun, astfel incat nivelul colesterolului rau sa nu o ia razna–am inceput sa consum grasimi bune.

Problemele cu colesterolul sunt o alta chestiune, ideea e ca oricine doreste sa aiba un stil de viata sanatos cu o alimentatie echilibrata trebuie sa includa in consumul zilnic cel putin una sau doua surse de grasimi bune.

De ce cand vine vorba sa discutam despre grasimile alimentare parca e o anume retinere in jurul acestui subiect?

Poate pentru ca multa lume cand se gandeste la gasime, se gandeste de fapt la grasimea de pe corp, grasimea de pe burta, coapse, brate sau chiar spate si asociaza consumul de grasimi cu depunerea de grasimi. Sau poate ca asa am crescu,  crezand ca grasimea ingrasa sau mai bine zis ca orice grasime ne face grasi.

Adevarul este ca grasimea de pe corp se formeaza datorita unui surplus de calorii si nu in urma unui consum de gasimi alimentare.

Orice consum de calorii, indiferent de sursa nutritiva, care este mai mare decat nivelul caloriilor arse, va avea ca rezultat depozitarea de grasime nedorita pe anumite parti ale corpului nostru. Deci atata timp cat mananci prea mult fata decat arzi, indiferent de sursa alimentelor tale, inevitabil vei ajunge sa depozitezi grasime corporala. Concluzia e ca nu grasimile te ingrasa, ci tot ceea ce mananci te ingrasa, atata timp cat manaci mai mult decat consumi.

Cheia e sa alegem si sa consumam grasimile bune si sa ne asiguram ca nu trecem masura, deoarece grasimile au o densitate calorica mai mare (9kcal/gram) decat carbohidrati sau proteinele (4kcal/gram).

Care sunt sursele de grasimi bune si de ce sa le consumam

E studiat si dovedit faptul ca grasimile alimentare bune ne ajuta sa diminuam nivelul colesterolului rau (LDL), ne scad colesterolul total, reduc riscul bolilor de inima, mentin intacta membrana celulelor , scad nivelul trigliceridelor si lupta impotriva inflamatiilor, reduc simptomele artritei, imbunatatesc elasticitatea si hidratarea pielii, ofera nivele constante de energie pe parcursul zile….si lista poate continua.

Am citi de curand un studiu recent care a dovedit ca grasimea alimentara este necesara pentru absorbtia in corp a nutrientilor proveniti de la fructe si legume.

In acest studiu cei ce au consumat salatele cu dressing-uri fara grasimi au absorbit mult mai putini fitonutrienti din spanac, salata, rosii sau morcovi decat cei care adaugau la salata un dressing care continea grasimi bune.

Concluzia fiind ca grasimile bune ne ajuta la pierderea in greutate (asimilezi nutrienti mai bine, iti satisfaci senzatia de foame mai repede, ajungi in starea de saturatie si nu risti sa mananci peste nevoile zilnice).

Un aspect important a ceea ce face diferenta intre un stil de viata sanatos si o alimentatie deficitara este tipul de grasime pe care il consumi.

O alegere buna de grasimi sanatoase sunt grasimile nesaturate (polinesaturate si mononesaturate).

Pe langa faptul ca iți protejeaza inima, te apara impotriva inflamatiilor si te ajuta sa iți mentii o greutate adecvata, sursele de grasimi nesaturate au si un gust foarte bun.

Mai jos sunt 5 din cele mai bune surse din care poti sa iți iei necesarul zilnic de grasimi alimentare sanatoase.

Alunele de padure, nuci, migdale, fistic, caju, seminte de dovleac, in sau orice alte seminte. Aceste alimente sunt o sursa foarte buna de grasimi neprocesate, bogate in fibre si minerale. Incearca sa eviti sa le consumi prajite sau sarate. In schimbi cumpara si mananca-le in stare crude si adaugale la mancare (arunca un pumn de seminte de dovleac peste salata sau mananca iaurt cu seminte de in). Du-te la piata si cumpara-ti o punga de nuci hranitoare, sau fa o vizita la ai tai sau la bunica si scoate din debara nucile de asta toamna.

Uleiul de masline, uleiul de nuci, uleiul de alune de padure sau uleiul de in. Aceste uleiuri sunt bogate in grasimi mono si polinesaturate si pot fi folosite pentru diferite forme de gatit. Chiar daca e putin mai scump, alege uleiul extra virgin deoarece contine o cantitate mare de antioxidanti. Poate sunt mai greu de gasit dar cauta in magazinele de produse bio sau naturiste uleiul de nuci sau uleiul de in si foloseste-le pentru a da o aroma deosebita dressingurile de salata.

Pestele gras (somonul, macroul, hering, pastrav) sau orice fruct de mare e o sursa naturala buna de grasimi polinesaturate bogate in Omega 3. E recomandat ca intr-o alimentatie adecvata sa avem 2-3 mese de peste pe saptamana. Acesta putem sa il gatim in tigaie, la cuptor, pe abur si sa il servim alaturi de o garnitura de legume sau salata.

Avocado. Avocado este un aliment natural care pe langa faptul ca contine multi nutrienti, fibre si grasimi sanatoase, adauga si o aroma gustoasa la orice masa. Incearca avocado taiat in salata, foloseste-l pentru gatitul de sosuri sau mananca-l gol. Gustul lui e asemanator cu cel al nucilor verzi si e un aliment hranitor. Am sa public o reteta cat de curand a celui mai bun sos pe care poti sa il adaugi la orice mancare 🙂

Supliment de Omega-3. Chiar daca luam o buna parte de Omega 3 din sursele de mai sus, e important sa ne asiguram ca ii furnizam suficient Omega 3 organismului nostru. Omega 3 ajuta la circulatie prin subtierea naturala a sangelui, lupta impotriva inflamatiilor, sprijina functiile creierului si atenueaza simptomele depresiei. Nu vreau sa fac reclama unui anumit producator, insa cand vrei sa cumperi pastile de Omega 3 uitate la cele cu concentratie mare de EPA si DHA.

Daca esti curioasa sa vezi cum stai tu la capitolul grasimi bune, ia o foaie de hartie si noteaza-ti daca in ultimele 24 de ore ai consumat vre-una dintre aceste grasimi sanatoase.

Ai folosit ulei de masline, ai mancat seminte de in sau migdale, ai baut o pastila de Omega 3???

Orice sursa de grasime sanatoasa pe care ai consumat-o, noteaz-o pe hartie. Poate vei incerca sa iți imbunatatesti alimentatia si sa incepi sa consumi aceste grasimi daca vei constata ca nu poti sa identifici cel putin doua surse de grasimi bune in tot ceea ce ai mancat de-a lungul unei zile.

Sfatul meu e sa arunci o punga de migdale in poseta, sa iți duci niste ulei de masline la servici, sau sa pui in sertarul de sus a biroului tau niste pastile de ulei de peste, ca sa fie toate la indemana si sa iți fie mult mai usor sa le consumi.

Se poate sa fii repetat mai sus multe din ceea ce ai citit pana acum prin mass-media sau ceea ce ai vazut la TV, dar cum repetitia e mama invataturi, prin asta sper eu sa inveti sa incluzi in alimentatia ta aceste surse de grasimi bune. Poate te cunosc sau poate nu, insa, indiferent de cum ar fi, iti recomand sa  consumi aceste grasimi….nu pentru mine, nu pentru alti, ci pentru tine

La urma urmei mancam ataaaateeeea lucruri care ne afecteaza negativ organismul, si atunci de ce nu ne-am hranii corpul cu alimente bune care sa ne ajute sa avem o viata mai sanatoasa.

Pana data viitoare Fii Frumoasa, Fii Puternica, Fii Femeia Fit!

PS: lasa un comentariu si spune-mi ce grasimi bune ai deja pe lista ta.